În Liga a IV-a la fotbal, campionatul județean Ilfov, ACSO Viitorul Pantelimon a cedat pe teren propriu în fața celor de la Unirea Dobroiești cu scorul de 3-2. Principala contracandidată la câștigarea titlului, CS Măgurele, s-a impus în aceeași rundă, în fața propriilor suporteri, cu 2-1 în jocul cu CS Berceni.
După 17 etape, CS Măgurele este lider cu 34 de puncte, ocupanta locului secund fiind ACSO Viitorul Pantelimon, cu 31 de puncte. Competiția se anunță, în continuare, foarte echilibrată, soarta titlului fiind departe de a fi decisă.
Campioana județeană va obține dreptul de participare la barajul de promovare în Liga a III-a. ACSO Viitorul Pantelimon este calificată și în semifinalele Cupei României, faza județeană Ilfov.
În etapa următoare, înainte de Paște, este programat derby-ul campionatului, între ACSO Viitorul Pantelimon și CS Măgurele.
Vom reveni cu amănunte!
Add Comment